Meniu în engleză pentru turiști: ce traduci și ce lași așa cum e

Doi turiști s-au așezat la masă într-o sâmbătă la prânz. Nu-i interesează povestea rețetei de la bunica. Vor să știe ce e, dacă e porc, dacă are ceva la care unul dintre ei e alergic și cât costă. Meniul în engleză trebuie să răspundă la astea patru și cam atât.

Regula e simplă: traduci descrierile, ingredientele, categoriile și alergenii, iar numele pe care lumea le recunoaște le lași cum sunt. Un preparat românesc rămâne cu numele lui și primește o explicație scurtă dedesubt, ca turistul să știe ce comandă și să poată spune cuvântul ospătarului.

Ce lași în pace

Pizza margherita, carbonara, tiramisu, espresso, gin tonic. Se înțeleg peste tot, iar tradusă, carbonara nu mai spune nimic nimănui. La fel soiurile de vin: Fetească Neagră rămâne Fetească Neagră, și la fel marca berii sau a apei.

Preparatele românești sunt cazul interesant, pentru că turistul le caută. A citit de sarmale și de mici înainte să vină și vrea să le găsească sub numele ăsta, nu sub „cabbage rolls”. Scrie deci numele original, apoi explică, cam așa:

• Sarmale: cabbage rolls stuffed with pork and rice, served with polenta and sour cream
• Mici: grilled skinless sausages, garlicky, served with mustard
• Papanași: fried cheese doughnuts with sour cream and jam

Astea sunt exemple. Tu scrii ce pui tu în farfurie, pentru că dacă micii tăi sunt din vită și oaie, oaspetele o să țină minte ce a citit și o să întrebe de ce nu e porc.

Numele original ajută și la comandă. Când turistul arată cu degetul și spune „sarmale”, ospătarul nu mai stă să ghicească ce înseamnă „the stuffed ones, the green ones”.

Ce traduci

Numele descriptive: „Piept de pui la grătar cu legume” devine „Grilled chicken breast with vegetables”. Categoriile, variantele, extra-urile, mențiunile despre porție, tot ce îi trebuie omului ca să aleagă.

Alergenii cer cea mai mare grijă, pentru că acolo o greșeală nu mai e de râs. Lapte e „milk”, fructele cu coajă sunt „tree nuts”, iar „țelină” trebuie să devină „celery” oricât de mic ar fi rândul pe care stă. Cum îi așezi am scris separat, în articolul despre alergeni.

Textele lungi de atmosferă le tai. Merg greu și în română, iar în engleză, traduse la repezeală, sună a broșură de hotel din 1995. Dacă ai o singură propoziție bună despre local, tradu-o pe aia și gata.

Prețul rămâne în lei, același în toate limbile. Pune „RON” sau „lei” o dată, sus, ca să nu se întrebe nimeni dacă 45 e în euro.

Unde ies prost traducerile

Mai toate greșelile vin din cuvinte luate unul câte unul, din dicționar sau dintr-un traducător automat care nu știe că e vorba de mâncare. Caută-le în meniul tău:

• „Ciorbă de burtă” nu e „belly soup”. E „tripe soup”.
• „Garnitură” nu e „garnish”, care în engleză e frunza de pătrunjel de pe farfurie. E „side dish”.
• „Limbă de vită” iese „beef language” dacă nu ești atent. E „beef tongue”.
• „Apă plată” nu e „flat water”. E „still water”.
• „Ardei iute” poate ieși „fast pepper”. E „hot pepper” sau „chilli”.
• „Smântână” nu e „cream”, pentru că omul se așteaptă la frișcă. E „sour cream”.
• „Salată de vinete” nu e chiar „eggplant salad”, pentru că oaspetele așteaptă bucăți, nu pastă. „Roasted eggplant spread” îi spune ce primește.

Un traducător automat e bun ca prim pas, nu ca ultim. După el, dă textul cuiva care chiar vorbește limba și pune-l să-l citească gândindu-se la mâncare. Nu trebuie să fie traducător autorizat; poate fi un coleg care a lucrat în bucătării afară sau recepționerul de la hotelul de vizavi, contra unei cine.

Și nu te grăbi cu alte limbi. Fiecare limbă în plus e încă un meniu de ținut la zi, iar o traducere rămasă în urmă, cu prețul vechi și somonul care nu mai există, e mai rea decât una care nu există deloc. Începe cu engleza și adaugă italiana sau germana când vezi la mese că oamenii ăștia chiar vin.

Pe hârtie și pe telefon

Pe hârtie ai două variante. Două limbi una lângă alta lungesc meniul și îl îngreunează pentru toată lumea, așa că de multe ori e mai curat un set separat în engleză, câteva exemplare ținute la bar, cu „English” scris clar pe copertă. Fără steaguri, pentru că americanul sau irlandezul nu se regăsește neapărat în steagul britanic, iar steagul mic colorat oricum nu se vede seara.

Pe telefon, meniul poate citi limba setată pe telefonul oaspetelui și se deschide direct în ea, dacă ai activat-o. Dacă n-ai activat-o, pornește în română și omul alege din listă. În Buono ai de ales între română, engleză, italiană, germană, maghiară și franceză, activezi ce vrei și scrii tu traducerile, iar un produs încă netradus apare în română. Un amănunt care contează pentru cineva cu alergii: butoanele și numele alergenilor sunt în română și engleză, așa că oaspetele italian le vede în română. Restul e pe pagina despre meniul digital.

Fă proba înainte să te bazezi pe asta: schimbă limba telefonului tău în germană, scanează codul de pe masă și uită-te ce apare, inclusiv la produsul adăugat în grabă săptămâna trecută și încă netradus. Și scrie parola de Wi-Fi lângă cod, pentru că turiștii pe roaming au uneori date puține și meniul rămâne pe „se încarcă”.