Sistem de chemare a ospătarului: butoane sau direct din meniu

Problema e simplă și veche: omul de la masa 12, în colțul terasei, vrea încă o bere și nimeni nu se uită spre el. Ridică mâna, nimic. Se ridică pe jumătate de pe scaun, nimic. Până la urmă vine la bar și comandă acolo, puțin enervat, iar ospătarul îl vede abia când trece pe lângă el cu tava.

Pentru asta există două rezolvări. Un buton fizic pe masă, care sună un ceas la mâna ospătarului. Sau un buton în meniul de pe telefon, dacă ai deja meniu pe QR. Ca să știi de unde vorbim: Buono are varianta din meniu.

Mai întâi, care „sistem cheamă ospătar”

Când cauți așa ceva, găsești două produse diferite cu același nume, și e ușor să comanzi ce nu trebuie.

Unul e de la client la ospătar: butoane pe mese, plus un ceas sau un ecran pe perete care arată ce masă a apăsat. Celălalt e de la bucătărie la ospătar: o tastatură la pass, pe care bucătarul tastează masa când farfuria e gata, și ceasuri la ospătari. Clientul nu apasă nimic. Al doilea rezolvă altă problemă, farfuria care stă pe pass, și de multe ori se vinde ca un sistem complet la câteva mii de lei. Dacă vrei ca oaspetele să te poată chema, îți trebuie primul.

Cum merg butoanele și cât costă

Clientul apasă, butonul trimite un semnal radio, ceasul de la mâna ospătarului vibrează și arată numărul mesei. Modelele mai scumpe au trei taste: chemare, notă, anulare. Nu depind de internet, nu depind de telefonul clientului, apasă și bunica.

Ca bani, un buton simplu costă undeva între 25 și 120 de lei, după model și după câte iei. Un ceas sau un ecran de perete, pe care îl vezi din bucătărie, e între 500 și aproape 1.000 de lei. Pentru zece mese și doi ospătari, cu două ceasuri, ajungi pe undeva între 1.200 și 2.200 de lei, fără transport, fără montaj și fără baterii. La treizeci de mese, cu ecran, mai multe ceasuri și un repetor pentru semnal, vorbim de câteva mii.

Lucrurile la care să te uiți înainte să plătești:

Raza. Vânzătorii scriu cifre de la o sută de metri până la peste un kilometru, și niciuna nu e raza dintr-o sală cu pereți. La tine sunt pereți, iar pe terasă e un zid de beton între tine și bucătărie. Cere un buton de probă și plimbă-l prin local înainte să comanzi pentru toate mesele. La etaje sau prin beton probabil îți trebuie un amplificator, și ăla costă separat.

Bateriile. Un buton ține cam un an pe o baterie, după cum zic cei care le vând. Zece butoane, zece baterii, și cineva trebuie să știe că butonul de la masa 7 nu sună de o săptămână. Nu te anunță nimeni.

Compatibilitatea. Un buton ieftin de la un vânzător nu merge neapărat cu ceasul de la alt vânzător. Ia totul de la același loc sau întreabă explicit.

Pierderile. Butoanele stau pe mese, deci ajung în buzunare, pe jos sau în găleata cu apă de la curățenie. Pune în buget unul sau două în plus.

Și prețul cu tot. La unele magazine prețul afișat e cu TVA, la altele nu scrie. Cere oferta finală, cu transport și, dacă e cazul, cu programarea ceasurilor.

Chemarea din meniu

Dacă ai deja meniul pe QR, poți pune în el un buton de chemare. Nu cumperi nimic, nu schimbi baterii, nu ai ce pierde. Clientul deschide meniul, apasă „Cheamă ospătarul”, iar personalul vede în aplicație de la ce masă vine chemarea.

În Buono, butonul îl pornești din setări, iar „Cere nota” e separat, ca să știi din prima dacă omul vrea să plătească sau mai vrea ceva. Ospătarul vede cererea pe telefon și apasă „Am preluat”, ca să nu plece doi la aceeași masă. Rămâne și un jurnal: ce masă a chemat, când, și după câte minute s-a răspuns. Dacă vezi acolo că la terasă se răspunde în opt minute și în sală în două, ai aflat ceva despre cum îți stă echipa. Funcția ține de planul Servire, iar restul e pe pagina de prețuri.

Chemarea ajunge pe telefonul ospătarului în câteva secunde, așa că probeaz-o într-o tură adevărată, pe telefoanele ospătarilor tăi, cu ecranul blocat în buzunar, și vezi cum ajunge chemarea.

Unde dă greș

Chemarea din meniu merge doar dacă omul are telefonul la el, are baterie, are semnal sau Wi-Fi și, mai ales, mai are meniul deschis. Pentru că după ce a comandat, l-a închis. Când vrea a doua bere, trebuie să scaneze din nou, și o parte din oameni n-o să facă asta, o să ridice mâna ca până acum.

Deci nu scapi de ospătarul care se uită prin sală. Niciunul din sisteme nu te scapă de el. Dacă în local semnalul e slab, rezolvă întâi un Wi-Fi pentru clienți, altfel nici meniul nu se deschide, nu doar butonul. Și dacă publicul tău nu scanează coduri, o pensiune cu oameni mai în vârstă, de exemplu, butoanele fizice sau pur și simplu un ospătar bine pus sunt alegerea mai bună.

Cum decizi

Numără mesele pe care ospătarii nu le văd de unde stau de obicei. Dacă sunt două, nu-ți trebuie niciun sistem, îți trebuie un ospătar care trece pe acolo. Dacă sunt douăsprezece, pe o terasă în L, ai o problemă reală.

Apoi uită-te câți dintre clienții tăi folosesc deja meniul de pe telefon. Dacă nu ai meniu pe QR, nu-l introduce doar pentru chemare, nu merită efortul pentru un singur buton. Dacă îl ai și lumea îl folosește, chemarea din meniu nu te pune să cumperi nimic și o probezi într-o seară.

Iar dacă vrei butoane, cere un buton de probă, plimbă-l prin tot localul, și abia apoi comandă pentru toate mesele.